A venit momentul în care toţi, cu mic, cu mare trebuie să ne punem o dorinţă. Fie că vă doriţi ca în prima dimineaţă din an, în locul Daciei parcată strâmb în faţa blocului să găsiţi un Bantley strălucitor în faţa conacului, sau fie că vă doriţi ca de mâine lumea să vă strige "domnu' / doamna director", un lucru e cert, eu vă doresc multă sănătate şi bucurie alături de cei dragi, pentru că reuşitele vor veni de la sine !
M-am întors mai repede decât prevăzusem cu un articol dedicat unui segment din populaţia României care cu timpul devine tot mai numeros. Nu voi căuta nod în papură acestor oameni, nu voi cere o explicaţie pentru felul lor de a fi. Nu, voi încerca pe cât posibil să le apar integritatea, voi încerca prin acest articol să caut un răspuns cu privire la simptomele acestei maladii şi mai mult, voi căuta un leac pentru ea.
Am avut parte până acum (Slavă Cerului) de o multitudine de oameni, unii mai diferiţi ca ceilalţi. De la oameni extrem de exigenţi şi sârguincioşi, până la persoane delăsătoare şi ce mai, persoane iresponsabile. Nu caut să arăt cu degetul, nu caut să trasez linia între responsabilitatea şi iresponsabilitatea umana, ci prin acest articol caut să-i avertizez pe ceilalţi de suflarea lor, caut să protejez insul muncitor de palma grea a delăsării altora.
Încă din cele mai vechi timpuri, filozofi ai istoriei noastre au lansat o vorbă, o vorbă care se păstrează de-alungul existenţei omeneşti ca o regulă necesară şi suficientă a succesului. "Dacă vrei să iasă bine, fă-o singur!" Desigur, ca orice regulă are şi excepţiile ei, majoritatea sporturilor sunt jocuri colective, orice grup social se bazează pe colegialitatea fiecărui membru şi pe disponibilitatea lui la aşa zisul "joc de echipă". Astfel din start, individualitatea şi decizia individuală asupra unei probleme care priveşte mai multe părţi este alienată de societate.
Dar revenind la efectele iresponsabilităţii în viaţa de zi cu zi. Fiecare acţiune întreprinsă are o opusă şi egală reacţiune, aceasta este regula fundamentală a universului. Dacă înşurubarea unui bec, de pildă, este pusă sub umbra delăsării atunci rezultatul final va reflecta acest lucru. Şi acum te întreb pe tine dragă cititorule, ştiu că probabil eşti nedumerit. În rândurile de mai sus am bătut monedă asupra unui fenomen şi nu am căutat nici să-l explic, nici să-i găsesc rezolvare, dar îngăduie-mi atenţia ta pentru câteva momente în plus.
Ca orice om, am fost afectat de acţiunile altor persoane. Ca şi tine de altfel, am avut şi voi avea parte de o multitudine de probleme create de alte persoane. De exemplu, dacă cineva uită să închidă geamul pe timp de furtună, acesta se sparge. Din eroarea comisă rezultă daune materiale, mai mari sau mai mici după caz. Dar o situaţie în care în locul geamului spart, imaginea ta ca persoană de bună credinţă ajunge să fie pusă la indoială din cauza unor variabile care nu au depins de tine, te lasă pe gânduri. Întrebarea pe care ţi-o adresez ţie dragă cititorule este una destul de delicată şi răspunsul ei nu îmi este destinat mie, răspunsul acestei întrebări trebuie să fie cât se poate de sincer şi cu ajutorul lui, fiecare persoană trebuie să tragă o anumită concluzie.
Ai lăsa oare în mâinile altcuiva, un lucru de maximă importanţă pentru tine?
Atenţie! Moş Crăciun este vigilent! Aşa că în eventualitatea unei întâlniri vă recomandăm:
1. Asiguraţi-vă că mirosul de băutură nu vine numai de la dvs.
2. Nu încercaţi să vă tolăniţi pe genunchii Moşului, că-i bătrân şi reumatic.
3. Amintiţi-vă că "ho-ho-ho" poate fi şi un îndemn.
4. Nu insistaţi ca Moşul să intre sau mai ales să iasă pe horn, că-i supraponderal.
5. Amintiţi-vă mereu că orice şi oricum aţi fi, sunteţi preţuiţi şi iubiţi, nu numai de Moşul.
Sărbători fericite !
Şi uite că am revenit cu un nou articol. Ai spune tu, dragă cititorule, că am să dau într-o bucurie din aceea copilărească şi am să spun că, vai a venit Crăciunul şi vai ce Crăciun fericit vom avea. Te contrazic vehement, (!!!) cum să avem un Crăciun fericit dacă statul a tăiat primele de Sărbători; cum să vină Moşu', dacă lumea n-are ce pune pe masă din cauza halucinantului număr de 10% şomaj preconizat de companiile de specialitate pentru 2010 (asta înseamnă că unul din zece români vor rămâne fără locuri de muncă în anul ce vine); cum să sperăm la mai bine, dacă nici până astăzi, dacă nici în pragul Sărbătorilor Sfinte, noi, românii, avem datorii de ordinul miliardelor la încălzire?
Vă repet o concluzie pe care cu siguranţă aţi tras-o deja din multele mele articole. Eu personal cred într-un sistem de guvernare în care educaţia să primeze (!!!). Un sistem în care principalul "pilon de susţinere" al statului să fie educaţia. Bun, bun, ai zice tu dragă cetăţeanule, dar cum să creezi un astfel de sistem dacă nu sunt bani, dacă pur si simplu nu sunt bani? Păi ajung şi aici, la repartizarea bugetului anual. Puşculiţa ar trebui administrată de un conferenţiar, nu de un "moftangiu" care abia a terminat liceul. Vreau şi eu ca măcar odată în istoria alegerilor din ţărişoara noastră, cu o seară înainte, la dezbaterea finală, moderatorul să facă publice mediile generale ale viitorilor preşedinţi şi acreditările lor academice. Vreau şi eu să văd cu cât a terminat Băsescu? Cât o fi scos la BAC? Sau poate mă înşel o fi făcut şi el politehnica, după modelul Hagi? (!!!)
Să ştiţi că nu mă aştept la vreo schimbare în următorii 5 ani. Cei mai mulţi dintre voi ar spune că sunt pesimist, că odată şi-odată trebuie să se schimbe ceva! Vă contrazic şi aici, atâta timp cât nouă, românilor adevăraţi, (vezi articolul anterior) ni se va părea normal să citim în continuare despre toate scandalurile din lumea mondenă în răvaşul de dimineaţa, dacă vom accepta în continuare să vedem pe sticlă numai rotogoale de carne care au jonglat şi vor jongla pân' la adânci bătrâneţi cu banii noştii, plângându-se că n-avem bani domne, ce vrei ?!, atunci nu se va schimba nimic. Nimic şi niciodată.
Prin acest articol nu vreau să fac apel la sângele tricolor din voi, nu bat cu pumnul în masă (aviz amatorilor) urlând din toate puterile revoluţie, revoltă, răzmeliţă, n-am să vă propun o poziţie vehementă împotriva tuturor needucaţilor care se luptă de ani de zile pentru ROMÂNIA !!!, nu, am să vă citez un simplu prost:
Educaţia este cheia care deschide uşa de aur a libertaţii.
- George Washington Carver -
Sărbători fericite români, pentru că puţină speranţă nu strică niciodată. Ca să reuşim trebuie doar să uităm de ea (!!!)
România nu e a lor, nu e a urmaşilor, urmaşilor lor, România este a noastra !!! Vreau să încep înainte de toate prin a ura un călduros La Mulţi Ani tuturor românilor din ţară şi de peste hotare. Ţara noastra a trecut prin multe, a îndurat multe, dar mereu a ieşit triumfătoare cu capul sus, cu drapelul strălucitor şi mai ales cu sprijinul unui popor din ce în ce mai patriot. Eu? Da şi eu mă consider un patriot. Iubesc această ţară, iubesc tot ce ţine de România şi cu siguranţă o voi iubi pentru totdeauna. Mihai Eminescu a spus odată că, Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. Bun, nu vorbesc despre naţionalism, nu vorbesc despre un crez care afirmă că românul este superior altor popoare. Nu, eu vorbesc despre dragostea sinceră şi necondiţionată pentru patrie. Acum te întreb pe tine dragă cititorule, de ce ţii cu Naţionala României la meciurile de fotbal, de ce te bucuri când un român învinge la box, de ce îţi saltă inima de bucurie când vezi tricolorul arborat cel mai sus la Olimpiadă? Îţi spun eu de ce. Pentru că sângele de român îţi curge prin vene, pentru că ai crescut într-o familie românească, pentru că te mândeşti când eşti numit român, pentru că iubeşti tot ce ţine de România, pentru că îţi iubesşti neamul, pentru că îi mulţumeşti lui Alexandru Ioan Cuza, pentru că lăcrimezi de fiecare dată când auzi Imnul României, pentru că îţi iubeşti patria, pentru că inima ta bate în trei culori, pentru că l-ai considerat frate pe moldovean, pentru că l-ai iubit pe muntean, pentru că i-ai strâns mână unui ardelean, pentru că ştii că eşti şi muntean, şi dobrogean, şi moldovean, şi bucovinean şi ardelean, şi oltean, şi bănăţean, pentru că ştii că eşti român ! Însă ceea ce separă un patriot de unul pe care nu-l vom numi este respectul pentru ţara. De ce să furi când ştii că iei de la gura unui frate, de ce să înşeli când ştii că îţi înşeli vecinul, de ce să ucizi când ştii că sângele fratelui tău e şi al tău? Sper că prin acest articol, prin această urare să devenim din ce în ce mai mulţi patrioţi şi români adevăraţi!!!
Odată cu ultimul articol şi ţinând cont de rezultatele de aseară, m-am tot gândit cum s-o dreg, cum să nu mă fac de ruşine în faţa ta, dragă cititorule. Uite că revin mai repede decât am prevăzut cu următoarea istorisire prin care voi încerca să explic de ce, din cauza cui şi mai ales ce e de făcut pentru a ocoli dezastrul. Voi veţi scuipa în monitor, mă veţi înjura de 2 sau chiar 3 ori şi veţi spune, ia uite-l şi pe-asta, se dă mare la apă mică. Ce mai, trebuie să fiu de acord! Am intrat cu capul înainte, probabil îmbătat de acel rezultat grandios al Unirii fără să mă gândesc că în eventualitatea în care Varga şi compania au evoluat şi s-au încălţat cu nişte bascheţi nike de ultimă generaţie, restul, vor fi tot nişte echipe de desculţi care după meciurile de aseară au devenit ciuca unei bătăi perpetue de joc.
Dar în acea dimineaţă de joi, soarele, ascuns printre nori (n-a fost soarele a fost ceasul) m-a trezit şi de, dacă tot eram acolo, aproape m-am îndreptat spre şcoală. Ajuns acolo m-am salutat cu tovară... domnul profesor de fizică şi acesta şi-a exprimat abundent optimismul pentru meciurile din acea minunată şi înstelată seara. "Aaaa, păi cum să nu-i batem, Dinamo face cel puţin un egal, iar Steaua îi trimite p-ăia la culcare din primele minute". Gura mea de jurnalist imparţial şi de regulă pesimist a atins gresia proaspăt lustruită şi în sinea mea am zis că dânsul n-a băut cafeaua de dimineaţă sau dacă a băut-o, a pus prea mult zahăr în ea. I-am dat de înteles prin următoarea frază că scepticismul meu patologic şi simplul fapt că românii vor fi întodeauna români mă face să cred în nişte rezultate negative. "Ne scot turcaleţii fotbalul din cap, vedeţi dvs. diseară!". Şi-am plecat, lăsând în spatele meu, pe unul din ultimii oameni care încă mai credea în România.
Dacă stau bine să mă gândesc acest optimism exacerbat al unui popor care credea cu inima şi sufletul că putem să scoatem capul în lume, se datorează unui singur fenomen, unei singure echipe, unui singur rezultat. Moralul nostru a fost sus, prea sus parcă şi din acel perfid minut 32 ne-am izbit de un zid din beton. A început ploaia de goluri pe Ali Sami Yen şi odată cu ea ultimele picături de sânge de român se scurgeau încet, încet, în abis. 4-0 şi antrenorul Ion Marin îşi compunea deja demisia, dar stai, uite, N'Doye trage, portarul e la pământ, a intrat! Degeaba, ce să intre, un scâncet nebun al unui om care n-a înţeles că totul s-a terminat. Steaua pierduse deja cu 1-0, CFR-ul era însetat de sânge, atacând nebuneşte o baricadă impenetrabilă care apăra un 2-0 confortabil, iar Dinamo se juca cu ocaziile la un 4-1 şcolăresc pe un stadion care huruia datorită publicului. Energia pe care o transmiteau oamenii aceia era extraordinară şi asta ne-a bătut. Am avut şi noi ocazii peste ocazii, din toate poziţiile, din toate unghiurile, însă străinii au fost mai buni. Şi noi am avut străini, pe Moreno, pe Nuno Claro, dar ei i-au avut pe-ai lor, pe Elano, pe Roberto Carlos, pe Kewell. Mai e nevoie de ceva? Uite diferenţa! Care diferenţă? Mai bine spus, care din ele?
Închei acest articol prin a întinde un deget tacticos către vinovat. Vinovat? Nu, nu este doar unul, sunt mai mulţi, dar asemenea unui comandant pe câmpul de luptă care pierde ruşinos bătălia sau mai bine zis războiul (!!!), n-are cum să plaseze vina asupra sergentului ambiţios. În situaţia aceasta însă, toţi sunt de vină şi prin toţi mă refer la ei, la cei care au avut de-a face cu o droia de bani pe care au cheltuit-o pe mizilcuri. Ei au alungat suporterii de la stadion, ei i-au dispreţuit şi în ultimă înstanţă, ei i-au dezamăgit. Dar de, nu degeaba pe 22 octombrie este ziua lui Mircea Sandu.
Când nesimţirea exagerează, o numim indiferenţă. Dar când ultima este în exces, se frizează... regnul mineral.
- Costel Zăgan -
Multe cuvinte încep cu litera F, fantastic, fabulos, fenomenal şi pe lângă acestea mai avem şi o expresie, "fără cuvinte". Aşa am rămas cu toţii după rezultatul Unirii Urziceni de aseară. Dar parcă nu victoria este importantă, ci felul în care am obţinut-o. Dacă stăm bine să ne gândim, atunci când mai ciupeam câte o victorie în deplasare dârdâiam de frică pentru returul de acasă, "Vai, domne, vin ăştia să ne snopească-n bătaie la noi acasă." Însă eu cel puţin, după meciul de aseară nu mai simt aceiaşi frică. Motivul îl veţi după cum urmează. Noi i-am dominat pe ei şi mai mult, nu am ciupit victoria, am muncit-o şi am obţinut-o pe drept. Fără miracole, fără greşeli de arbitraj şi mai ales fără "Culio", care îţi rezolvă un meci cap coadă şi apoi nu face nimic tot sezonul. Unirea este o echipă constantă care munceşte şi vrea să joace fotbal. Diferenţă dintre oastea "Bursucului" şi restul echipelor din Liga 1 este norocul. Dinamo, Steaua, Rapidul, acestor echipe le pică norocul din cer precum mărul în capul lui Newton. Unirea însă îşi face singură norocul, îl fabrică parcă.
La Dan Petrescu ştii în mod sigur un lucru, în vocabularul lui nu există cuvântul "capitulare". El nu se predă, nu spune niciodată că totul este pierdut. A fost condus din minutul 2 cu 1-0, colac peste pupăză, în deplasare şi a acţionat decisiv. Niciun antrenor din România de la Mircea Lucescu încoace nu şi-a mai recunoscut greşeala, Bursucul a făcut-o aseară. A schimbat ce a văzut că nu merge, a dat la o parte tot ceea ce înseamnă subiectivitate şi a văzut acest meci obiectiv, fără suflul patronului în ceafă, Dan Petrescu a creat un sistem de joc european. Mulţi mă întreabă cum arată acest Bucşaru, mai mulţi însă mă întreabă cine este (!!!). Succesul Unirii de aseară se datorează şi acestui fapt.
Din tot acest meci demn de o cupă europeană un singur lucru mi-a rămas ferm întipărit în minte. Nu cred că l-am mai văzut pe Walter Smith coborând pe banca de rezerve de la acel meci memorabil pierdut cu Hearts în finala Cupei Scoţiei din 1998. Aseară însă, "Bursucul" l-a adus înapoi pe bancă, înapoi între muritori. Acolo însă, în lumea în care fotbalul este apreciat, Smith nu va fi târât prin noroaie, nu va fi învinuit pentru înfrângere, va fi încurajat şi susţinut de toţi, de la primul suporter al lui Rangers până la cel mai înfocat fan de la Celtic.
Asta era diferenţa dintre noi şi ei. La noi Dinamo, Steaua şi Rapidul se află încleştaţi într-o perpetua luptă în mocirlă. Scandaluri peste scandaluri şi rezultate aproape de 0. La Unirea e altfel şi pentru asta trebuie să-i mulţumim lui Bucşaru, pentru că el a înteles esenţialul. Pentru a forma o echipă cu pretenţii, trebuie să ai un antrenor bun, iar el să fie lăsat să fie bun.
"Fotbalul e ca televizorul: mulţi se uită, puţini pricep!"
- Petre Deselnicu -
