Încep acest articol prin a aduce un omagiu ţărişoarei mele. Românica noastră este cea mai frumoasă întindere de pământ de pe tot mapamondul. Mare păcat însă că este condusă de oameni incapabili, de hoţi, de avari şi mai ales de oameni care au impresia ca drumul se asfaltează singur, că spitalul se modernizează fără ajutor şi că ţara merge bine oricum. Din păcate, am să-i contrazic pe dânşii, ţara nu se conduce singură, ţara are nevoie de o mână de oameni capabili. Ştiu la ce vă gândiţi şi voi dezaproba din start, nu doresc să candidez la vreo funcţie cu greutate din România.
După această introducere sugestivă voi aborda tema acestei zile toride de august. Ieri dimineaţă am plecat de la Mangalia, locul de desfăşurare al festivalului Calatis pentru că trebuia să ajung la radio în timp util ca să-mi pot începe emisiunea zilnică. Surpriză însă, cele 2 ore şi 30 de minute, timpul record stabilit la dus, s-au triplat, astfel eu ajungând în faţa casei radio la orele 17 şi 30 de minute, cu exact jumătate de oră înainte de începerea emisiei. Să nu vă gândiţi că m-am oprit pe nu ştiu unde, nu dragi cititori, acest maraton s-a desfăşurat fără pauză pe drumurile aglomerate, prăfuite şi neasfaltate ale tărişoarei noastre.
Vă întrebaţi acum de ce n-am mers pe autostradă, raspunsul meu la această întrebare se întrezăreşte în rândurile ce urmează. Dimineaţa ca orice om care preţuieşte timpul în adevaratul sens al cuvântului am vrut şi eu să dau drumul la televizor să văd dacă este pe undeva vreun ambuteiaj deja format, să ştiu să-l ocolesc. Minunata alegorie de claxoane se auzea chiar la intrarea pe autostradă. Am înnebunit, am luat harta şi am căutat o rută ocolitoare. Ruta aceea cunoscuta de puţini ce-i drept, (eu n-o ştiam oricum) s-a dovedit a fi un carusel, un drum asfaltat ultima oară, probabil acum vreo 20 de ani.
Bun, dar nici asta nu constituie problema reală a călătoriei noastre. Ceea ce m-a frapat cu adevărat a fost că pe o distanţă de vreo 20 de kilometri, vedeam autostrada în stânga mea şi n-aveam posibilitatea sa intru pe ea. Cea mai apropiată intrare pe autostrada, a fost în apropierea oraşului Slobozia. De la Mangalia până la Slobozia am facut în jur de 5, poate 6 ore.
În încheierea acestui articol aş dori să spun că am văzut un mit. Doamnelor şi domnilor, dragi cititori, pe drum spre Bucureşti am văzut lucrări de reabilitare a liniilor de cale ferată. Sunt foarte încântat ca pe 10 ani (cel puţin) voi putea să merg şi eu la mare cu trenul, fără să fac mai mult de 2 ore, nu 5 ca acum. În sfârşit România e ţărişoara noastră şi trebuie s-o iubim necondiţionat!
