Stăpâne, 

În toţi aceşti ani în care am mai reuşit să licăresc, am văzut toate ororile pe care sufletu-mi le mai putea îndura. Încă de la început toată nepăsarea, uitarea, suspinul, dezamăgirea, toată ura şi lăcomie, toate mi-au fost date, nu să le simt, ci să le văd. Să mi se perinde prin faţa ochilor, agale, tot ce ar putea fi mai rău în acest ungher. Toate să mă junghie uşor de tot, ca mai apoi să-mi simtă şi ultimul strop de just părăsindu-mi stârvul. 

Cu regret Stăpâne, urmez solemn calea către ultima geenă şi sting astfel licărirea, uit astfel stropul, regret astfel suflarea, înec astfel norocul. Răsuflu un ultim mulţumesc în coroana stejarului meu veşnic.

Cu deosebită obrăznicie,

Candid şi ordinar