Istorisirea de astăzi se leagă în mare de un fenomen, şi anume plictiseala. Ce să-i faci, asta este, fiecare portar, sau şef de obiectiv cum le place lor să fie amintiţi, este acaparat de acest fenomen care se plimbă din floare în floare prin mai toate instituţiile publice din România. Eram în trecere pe la o televiziune căreia nu-i voi aminti numele şi la poartă am fost martorul unei scene pe care rar o vezi. Un gardian dolofan şi pe semne plin de zel se certa de zor cu un individ. Motivul, persoana în cauză pretindea că este directorul instituţiei, dar şi-a uitat legitimaţia acasă. Şi dăi, şi luptă, că eu sunt boul care te-a angajat nărodule. Orice spunea individul, paznicul repeta: "Poţi să fi şi Băsescu, fără legitimaţie nu intri". Şi nu s-a lasat străjerul până când exasperat directorul a sunat în redacţie să vină cineva să-l ia.
Eu personal l-aş fi premiat pe soldăţelul de tinichea în cauză pentru că a făcut ceva ce mulţi încearcă în România, dar fără succes, s-a impus. Din păcate însă găsim şi un alt tip de paznici, îi voi numi "mârlanus bădăranus". Această specie îşi marchează teritoriul folosind cojile seminţelor ingerate. Mirosul pătrunzător de tărie pe care îl afişează este menit să ţină prădătorii la distanţă. Interacţiunea cu această făptură se face prin limbajul semnelor, datorită unei alte forme de protecţie. Mârlanus bădăranus poarta la el un casetofon voluminos din care răsună acorduri de manele la sonor maxim, acesta conturând sfârşitul fiecărui vers cu regurgitări apăsate şi răcnete destinate auzului propriu. Specia amintită mai sus este observată mai mereu în haită, un grup unit care sare în ajutorul fiecărui membru atunci când este ameninţat de o fiinţă ostilă. Experţii nu au reuşit să stabilească până la momentul acesta, modul prin care mârlanus bădăranus îşi perpetuează existenţa, având în vedere faptul că numărul exemplarelor a crescut simţitor de la data lansării celor mai recente discuri de muzică buna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu