miercuri, 21 octombrie 2009

F de la ce?

Multe cuvinte încep cu litera F, fantastic, fabulos, fenomenal şi pe lângă acestea mai avem şi o expresie, "fără cuvinte". Aşa am rămas cu toţii după rezultatul Unirii Urziceni de aseară. Dar parcă nu victoria este importantă, ci felul în care am obţinut-o. Dacă stăm bine să ne gândim, atunci când mai ciupeam câte o victorie în deplasare dârdâiam de frică pentru returul de acasă, "Vai, domne, vin ăştia să ne snopească-n bătaie la noi acasă." Însă eu cel puţin, după meciul de aseară nu mai simt aceiaşi frică. Motivul îl veţi după cum urmează. Noi i-am dominat pe ei şi mai mult, nu am ciupit victoria, am muncit-o şi am obţinut-o pe drept. Fără miracole, fără greşeli de arbitraj şi mai ales fără "Culio", care îţi rezolvă un meci cap coadă şi apoi nu face nimic tot sezonul. Unirea este o echipă constantă care munceşte şi vrea să joace fotbal. Diferenţă dintre oastea "Bursucului" şi restul echipelor din Liga 1 este norocul. Dinamo, Steaua, Rapidul, acestor echipe le pică norocul din cer precum mărul în capul lui Newton. Unirea însă îşi face singură norocul, îl fabrică parcă.

La Dan Petrescu ştii în mod sigur un lucru, în vocabularul lui nu există cuvântul "capitulare". El nu se predă, nu spune niciodată că totul este pierdut. A fost condus din minutul 2 cu 1-0, colac peste pupăză, în deplasare şi a acţionat decisiv. Niciun antrenor din România de la Mircea Lucescu încoace nu şi-a mai recunoscut greşeala, Bursucul a făcut-o aseară. A schimbat ce a văzut că nu merge, a dat la o parte tot ceea ce înseamnă subiectivitate şi a văzut acest meci obiectiv, fără suflul patronului în ceafă, Dan Petrescu a creat un sistem de joc european. Mulţi mă întreabă cum arată acest Bucşaru, mai mulţi însă mă întreabă cine este (!!!). Succesul Unirii de aseară se datorează şi acestui fapt.

Din tot acest meci demn de o cupă europeană un singur lucru mi-a rămas ferm întipărit în minte. Nu cred că l-am mai văzut pe Walter Smith coborând pe banca de rezerve de la acel meci memorabil pierdut cu Hearts în finala Cupei Scoţiei din 1998. Aseară însă, "Bursucul" l-a adus înapoi pe bancă, înapoi între muritori. Acolo însă, în lumea în care fotbalul este apreciat, Smith nu va fi târât prin noroaie, nu va fi învinuit pentru înfrângere, va fi încurajat şi susţinut de toţi, de la primul suporter al lui Rangers până la cel mai înfocat fan de la Celtic.

Asta era diferenţa dintre noi şi ei. La noi Dinamo, Steaua şi Rapidul se află încleştaţi într-o perpetua luptă în mocirlă. Scandaluri peste scandaluri şi rezultate aproape de 0. La Unirea e altfel şi pentru asta trebuie să-i mulţumim lui Bucşaru, pentru că el a înteles esenţialul. Pentru a forma o echipă cu pretenţii, trebuie să ai un antrenor bun, iar el să fie lăsat să fie bun.

"Fotbalul e ca televizorul: mulţi se uită, puţini pricep!"

- Petre Deselnicu - 

Un comentariu: