Cu tramvaiul la pas

Du-ma acasa mai tramvai
Zi si noapte tremurai,
Azi lansez un slagar nou,
Du-ma acasa mai metrou...

Probabil va intrebati de ce am ales acest titlu pe cat de neinteresant pe atat de neimportant. Totusi vietile noastre sunt influentate zi de zi de acesti monstrii din tabla care pe langa faptul ca ocupa jumatate din carosabil au ajuns sa-si aduca nefericitii calatori la disperare. Nu-mi pot explica de ce se intampla, insa urmatorul fenomen a luat amploare in Bucuresti. Majoritatea automobilelor care circula pe soselele oraselului nostru invadeaza liniile de tramvai in cautare de cale libera sa inainteze. Ca urmare a acestui fapt tramvaiele se blocheze si cu ele sute de suflete care privesc entuziasti cum intarzie la serviciu. De ce se intampla asta? Orice sofer ar raspunde, pai domne, pentru ca n-avem spatiu, pentru ca orasul e aglomerat. Si ce poti sa faci? Cum sa nu-i dai dreptate unui om care sta cate o ora ca sa ajunga de la Universitate la Piata Victorie? Cum sa nu te revolti si sa spui ca nu-i normal cand vezi ca ambulantele nu pot ajunge la pacienti pentru ca e blocaj in trafic? Solutia este autostrada aeriana a domnului Oprescu, un proiect aproape mitic care se deruleaza ca toti ceilalti kilometri fictivi de autostrada pe care ii tot construim 10 ani incoace.  Acest concept de autostrada supsendata se trage de pe mapamondul american. Doua lucruri ne disting pe noi romanii de ei, primul fiind lipsa chefului de munca, iar al doilea infaptuindu-se in minunata dare de mana a autoritatilor cand vine vorba de bani publici. La cate proiecte in desfasurare incep (si raman vesnic "in desfasurare") nimic nu ne mai mira. Mai are sens, se intreaba unii. Eu spun ca da, de ce n-ar mai avea? Cum ar fi sa te scoli intr-o dimineata sa-ti duci nepotii in parc si sa spui:

Constructia autostrazii asteia a inceput de cand eram eu ca tine!