Şi acum nu mai sper; fără tine cred că pier...

Alte aberaţii, vorbe fără sens. Mă găsesc gol pe dinauntru, gol cu totul. Probabil că odată cu ea, a ieşit şi tot ceea ce-mi mai rămăsese. Toată căldura, speranţa, lumina oarbă, poate chiar şi viaţa, toate au ieşit cu totul, zvârlite-n lături, aruncate deoparte, candid. Şi totuşi asta m-a tot făcut să mă gândesc. Să-mi regăsesc părticica aceea pe care nu mi-o mai poate lua nimeni. Raţiunea nemărginită de simţul suprem, iubirea de suflet, de inimă care deşi perenă, tot moartă rămâne. Nu cred că cineva îmi poate lua simţul just al opreliştei simţurilor. Nu cred că cineva îmi mai poate lua orice altceva, pentru că, am rămas gol cu totul. Nu mai am nimic şi ca să fiu sincer, nu cred c-aş fi avut vreodată ceva...

Când cerul este încă albastru, parcă îţi ţine de foame, parcă te îndeamnă într-un anumit mod să uiţi, să uiţi de tot, de tot ceea ce te-ar putea face să te îndoieşti. Însă odată ce norii vin, soarele trece, luna răsare şi stele pier, foamea revine. Mai înfrigurată şi mai abruptă ca oricând foamea revine. O foame pe care n-o mai poţi potoli ca altădată, o foame pe care n-o înţelegi, dar o simţi, o foame uitată de veacuri şi regăsită de tine, o foame care te va schilodi, la fel ca şi-ntâia oară.

Nu cred că mai scriu pentru cineva anume, nu mai am pentru cine. Şi chiar dacă aş scrie, ar mai citi cineva, mi-ar mai întoarce umărul dacă ar citi ? Şi dacă tot ar face-o, de ce-ar mai citi ? De ce aş mai scrie ? Credeam până de curând, că timpul le rezolvă pe toate, că oricât de adânc ar fi înfipt pumnalul, oricât de singur şi răpus m-aş simţi, timpul mă va elibera. Acum nu mai cred... Nu cred că odată cu trecerea timpului voi uita totul, nu cred că aş putea să uit şi chiar dacă aş face-o, mi-aş aminti la fiecare pas totul din ce-am pierdut. Mi-aş aminti cât am dat, cât am primit, cât am iubit şi cât am fost iubit. Sau n-am fost... Sau mai contează dacă am fost, sau chiar dacă am fost, de ce n-am ştiut, sau am ştiut dar n-am crezut, sau am crezut, dar poate că n-am ştiut. Şi chiar dacă n-am ştiut, eu tot am iubit ...